Nu a fost niciodata vorba de curaj. Nu despre asta e vorba. In jocul asta sunt prea multe de luat in calcul dar prea putine reguli.
A fost ceva, candva, sau poate chiar deloc.
Mi-e dor de vremurile in care totul era usor, in care totul venea de la sine.
Atunci cand nimeni nu se chinuia sa impresioneze si cand credeam ca vietile noastre sunt atat de usoare.
Mi-e dor de ce obisnuiam sa fim si de ce eram impreuna.
Mi-e dor de ce nu ne-am mai oprit de mult sa facem.
Mi-e dor de cum obisnuiam sa ne intelegem din priviri.
Mi-e dor de cum ni se intalneau privirile.
Mi-e dor de vremurile in care uitam de timp razand incontinuu.
Mi-e dor de a fi inconjurata de zeci de persoane care sa ma faca sa rad.
Mi-e dor de tot ce am fost odata.
Mi-e dor de tot ce ma faceati sa fiu.
Mi-e dor de toate chestiile grozave, rebele, nebune pe care le-am facut impreuna.
Mi-e dor de tot ce puteam fi in continure.
Mi-e dor de calatoriile cu tramvaiul.
Mi-e dor de fostele noastre banci.
Mi-e dor de vechile barfe in grup.
Mi-e dor de Red Bull-ul din frigiderul Cosminei si de televizorul roz.
Mi-e dor de inghetata la dozator de la Prosper.
Mi-e dor de cat de usor era totul atunci.
Mi-e dor de barca din Herastrau si de leaganul din parcul din 13.
Mi-e dor de ce am pierdut.
Mi-e dor de ce nu mai am.
Mi-e dor de George, Blu, Victor, Ruxi si Dani, Ramo, Kati si Bianca.
Mi-e dor de voi. Mi-e dor de noi. Mi-e dor de ce eram. Imi pare rau de ce nu am ajuns sa fim.
Sometimes you have to go through something harsh in order to see who is there for you. Sometimes you have not to let it get to you. Sometimes you cry.
Mi s-a dovedit din nou ca nu exista fericire absoluta.
Mi s-a dovedit din nou ca am avut dreptate.
De ce?
Oriunde m-as uita vad mereu aceleasi lucruri. Lucruri pe care nu le am. Lucruri pe care le vreau. Lucruri pe care mi-e atat de greu sa le obtin. Incepand cu un 10. Apoi poate cine stie ce bluza. Terminand cu cineva care sa ma ia asa cum sunt.
Cineva.
Urmeaza ca intotdeauna "de ce"-ul ala... Ei bine nu. Nu mai compar. Zic doar atat. Duc lipsa. Vreau. Asa ca se fac? Astept? Nu. Nimic nu merge. Nimic nu merge niciodata. Dar sper. Si mai astept inca. Poate intr-o zi cand o sa ma lovesc cu capul de ceva am sa stiu ca e dragoste.
Cum o sa fie dragostea? Poate roz. Poate sexi. Poate cu sex.
Vreau sa fie pur si simplu simpla. Sa fie tot ce mi-am imaginat vreodata si ma mult. Ei bine... nici chiar asa. Sa ma accepte. Sa ma vrea. Sa afle. Sa stie cine sunt. Sa vrea sa ma vada fericita. Sa zica "multumesc" cand nu are de ce. Sa imi zica "te iubesc" inapoi. Asta e. E mult. Dar asta e.
I would like my teenage crush, love, madness, mess to come now, not later, not never, but now.
Viata la 16 ani.
Stim, putem, facem tot ce vrem.
Adevarul e ca uneori trebuie sa vezi cum e viata prin ochii altcuiva pentru a o putea aprecia suficient.
Poate ca azi sunt ok in ceea ce va priveste, desi cu siguranta am probleme cu altceva sau altcineva, dar nu as schimba asta cu nimic, nu as face in nici un fel posibil sa schimb ce-am facut si am sa continui s-o tin tot asa, lasand la o parte lipsa de experienta.
La 16 ani e evident ca nu poti spune ca ai avut parte de nu stiu cate aventuri incredibile, dar indiferent cate au fost sau n-au fost, de acum sigur or sa fie.
Asa ca va iubesc pe toti si in mod deosebit pe tine, pisi. Pentru ca doar impreuna o ducem bine.
Daca mi-am comparat vreodata viata cu un serial din ala in care fiecare episod se termina frumos si daca nu cu siguranta exista "TO BE CONTINUED"? Da...genul de serial in care actiunea se intampa intr-un cerc restrans de personaje, cu legaturi dubioase intre ele, si primplanuri individuale... in special primplanuri individuale.
Oricine poate sa isi compare viata probabil cu ce are ca exemplu mai aproape... Dar, imi pare rau sa fiu eu cea care spulbera visele, nu viata e comparata cu serialele... poate doar invers.
De ce sa aspir ca fiecare zi o sa e termine bine cand mi s-a demonstrat de prea multe ori ca nu e asa? Poate ca metoda e sa imi fac un scenariu pe care sa il urmez cu strictete.
De ce sa mai sper ca in "episodul urmator" or sa se repare toate relatiile si o sa fie totul roz, pentru ca apoi sa putem incepe o alta "aventura"... De ce?
Nu pentru ca in realitate asta a durat cam jumatate dintr-o serie.. Sau nu pentru ca nu stiu cate "TO BE CONTINUED" trebuie sa mai urmeze. Ce zici de nu pentru ca scenariul asta se duce de rapa?
Ce sa fac? Nu pot sa ies singura din primplanul asta individual... Simt ca nu mai am de ce, pentru ce, mai important, pentru cine. Nu mai pot.
